Simion Croitoru
Ambasador al Vinului
Atlantikdynamik sau "falo portugues”
Când a declarat că își dorește să importe vinuri moldovenești în Portugalia, lui Simion Croitoru i s-a reproșat că se apucă de “vânzarea nisipului în deșertul Sahara”.
Atlantikdynamik importação-exportado unip

Este plecat de mai bine de 20 ani din Moldova, lucrând inițial ca șofer de camion.

“Fiind pasionat de vinuri, am hotărât că și portughezii trebuie să ne cunoască vinurile. Plus că Portugalia e o putere mondială de turism și indirect ne promovăm pe alte piețe”, spune Simion Croitoru. Un om de afaceri londonez foarte bogat s-a interesat de vinul moldovenesc după ce s-a delectat cu o sticlă în vacanță la un restaurant pe o plajă din Portugalia.

De la 0 sticle a ajuns la peste 20 000 pe an, un obiectiv fixat la prima etapă. “Acum lucrăm la următoarea etapă. A fost foarte complicat primii 4 ani, până am intrat în rețele. În anumite lanțuri de magazine am fost primii din Europa de Sud Est care au introdus produse aici”, spune Simion. Enumeră pe degete rețelele în care sunt prezente produse — aproape toate cele mai importante din Portugalia.

În prezent, compania lui Simion Croitoru distribuie peste 50 de mărci de la mai mulți producători, vinuri seci, fortificate (în patria Porto!), recolte târzii, Ice Wine, spumante, divinuri.

“Ca și orice națiune producătoare de vin, portughezii sunt orgolioși. Dar, la o degustare cu somelieri din Portugalia, unul din ei a exclamat: noi trebuie să ne învățăm de la moldoveni să facem vin!”. Suntem tot mai stimați aici, mai ales, că prin intermediul vinului suntem și un client al Portugaliei — luăm dopuri de aici.

Și-ar dori un suport mai consistent din partea patriei: tirbușoane, pungi sau materiale promoționale cu sigla “Wine of Moldova”, dar și prețuri mai constante. Clientul din Europa nu poate înțelege cum poate crește prețul la vin mai mult decât cu 5% în decursului unui an!

Pe lângă importul de vin, Simion Croitoru “exportă cultura” moldovenească. Prin participarea la diferite evenimente culturale sau prin intermediul grupurilor turistice pe care la expediază în Moldova. Lucruri pe care numai un veritabil “ambasador al vinului” le poate face!

2605-083 Belas, Portugal
www.atlantikdynamik.com
office@atlantikdynamik.com
+351962767979