Stefan Ombun
Ambasador al Vinului
Omul bun cu vinul bun
Un nume predestinat pentru a promova vinul bun. Ștefan Ombun s-a stabilit de mai mult timp în România, iar de câțiva ani a înființat societatea Produse Moldovenești, specializată în distribuția vinurilor și divinurilor din Republica Moldova.
Produse Moldovenești

De când a început povestea vinului în România, nicio o săptămână nu este la fel ca alta pentru el și familia sa. Astăzi este la București, mâine are un târg de vinuri la Cluj, poimâine e la un concurs de vinuri în Brăila, iar în treia zi este deja la Festivalul Vinului din Snagov. Fără sâmbătă sau duminică liberă.

Ștefan Ombun este un nume bine cunoscut oamenilor din domeniul businessului vinicol din România. De la bloggeri, la reprezentanți ai HORECA, oficiali și oameni de cultură — toți au fost serviți cândva cu un pahar bun cu licoare moldovenească.

“Avem vinuri foarte bune în Republica Moldova, dar puțin cunoscute în exterior. Nu există altă cale decât să mergem din județ în județ, să la oferim românilor vinuri bune din Moldova și să le povestim despre tradițiile noastre frumoase”, spune Ștefan Ombun.

Ca și toți moldovenii stabiliți peste hotarele Republicii Moldova speră la un suport mai mare de acasă, dar nu stă să aștepte mana cerească, deoarece “până nu pui tu mâna, nu pune Dumnezeu mila”.

În prezent, distribuie o gamă largă de produse de la Chateau Vartely, Garling, Barza Albă, Migdal P, Kvint, Vinăria DAC și Suvorov vin, iar asortimentul se lărgește cu fiecare oraș vizitat de Ștefan Ombun. Dacă veți fi la un târg cu vinuri moldovenești în România, să știți cu Ștefan Ombun va fi neapărat prezent, așa cum ar face un bun ambasador al Vinului Moldovei.

Str. Castanilor 2, Aleșd, județul Bihor,